Comunicate de presă

INCENDIU LA TÂRGU LĂPUȘ

Pompierii Pichetului Târgu Lăpuș au acționat ieri seară, 04.11.2019, la localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o firmă de prelucrare a lemnului din oraș. Incendiul a fost anunțat puțin înainte de ora 20.30, iar intervenția s-a finalizat în jurul orei 02.20. Flăcările au fost observate întâi la un ansamblu ciclon-siloz de depozitare a rumegușului.

În sprijinul comunităţii

              Specialiștii Inspecției de Prevenire din cadrul I.S.U. Maramureș au fost prezenți astăzi în complexele comerciale Auchan, Value Center, Vivo și Kaufland Unirii din Baia Mare, cu pliante, autocolante și alte materiale cu sfaturi pe teme de prevenire a situațiilor de urgență, precum și modul de comportament în cazul

„10 PENTRU SIGURANȚĂ”

  Au mai rămas doar două zile până când elevii vor porni pe drumul ce duce spre şcoală. În timp ce părinţii sunt prinşi cu achiziţionarea ghiozdanelor şi a rechizitelor, iar profesorii lucrează de zor la planurile de învăţământ, poliţia a dat mâna cu Instituţia Prefectului şi cu celelalte structuri din teritoriu ale Ministerului Afacerilor

Paza bună

În fiecare toamnă, înainte de începerea anului școlar, pompierii Inspecției de Prevenire din cadrul I.S.U. Maramureș vin în întâmpinarea elevilor, părinților și a dascălilor, cu sfaturi privind modul de evitare a producerii unor situații de urgență în unitățile de învățământ, precum și modul de acțiune în cazul producerii unor astfel de evenimente nedorite. Astfel, vineri,

Competiţii de Ziua Pompierilor

Primele două competiții organizate de inspectoratul nostru cu ocazia Zilei Pompierilor din România și-au desemnat ieri câștigătorii. Primii clasați în “Cupa 13 Septembrie” la tenis de masă, categoria simplu, au fost: – locul I – sg.maj. Olăhuț Rareș- I.S.U. Maramureș – locul II – plt.adj. Moldovan Ștefan- I.S.U. Maramureș – locul III – col. Joldeș

ZIUA PROTECȚIEI CIVILE

La sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș s-a desfășurat astăzi ședința festivă organizată cu ocazia Zilei Protecției Civile din România. În cadrul acestei activități, col. Baltaru Pavel, (î) inspector șef al I.S.U. Maramureș a dat citire mesajelor primite de la eșaloanele superioare și autoritățile județene, apoi ordinelor prin

La început de drum

Zece absolvenți ai Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu” din Boldești s-au prezentat astăzi la sediul I.S.U. Maramureș pentru a fi repartizați la subunitățile în care își vor desfășura activitatea. Pe parcursul primelor șase luni de activitate, proaspeții pompieri vor fi îndrumați pas cu pas de către comandanți, șefii lor direcți