Paza bună

În fiecare toamnă, înainte de începerea anului școlar, pompierii Inspecției de Prevenire din cadrul I.S.U. Maramureș vin în întâmpinarea elevilor, părinților și a dascălilor, cu sfaturi privind modul de evitare a producerii unor situații de urgență în unitățile de învățământ, precum și modul de acțiune în cazul producerii unor astfel de evenimente nedorite.

Astfel, vineri, 6 septembrie, colegii de la prevenire vor fi prezenți, cu începere de la ora 11, în complexele comerciale Auchan, Value Center, Vivo și Kaufland Unirii, cu pliante și alte materiale tipărite destinate elevilor, părinților și cadrelor didactice.

Ca să aflați mai multe detalii privind evitarea producerii unor situații de urgență și comportamentul de urmat în cazul producerii acestora, adresați-vă pompierilor prezenți în punctele de informare, care sunt pregătiți să vă răspundă la orice întrebare pe aceste teme.