PRELUNGIRE TERMEN

Vă reamintim că în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor cu modificările și completările ulterioare, pentru construcțiile și amenajările din categoriile prevăzute în legislația în vigoare, care au fost puse în funcțiune fără obținerea autorizației de securitate la incendiu, persoanele prevăzute la art. 30 alin. (2) din legea menționată au obligația obținerii respectivului act administrativ până la data de 30 iunie 2017, termenul inițial a fost până la 31.12.2016.
Până la obținerea autorizației de securitate la incendiu, răspunderea exclusivă în ceea ce privește funcționarea construcțiilor și amenajărilor din punctul de vedere al asigurării cerinței de securitate la incendiu revine beneficiarilor investițiilor.
Execepția prevăzută mai sus nu se aplică în situația în care se constată încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu care impune oprirea funcționării ori opririi construcțiilor sau amenajărilor, potrivit criteriilor stabilite prin hotărâre  a Guvernului, cazuri care constituie contravenții potrivit legii.
Atragem atenția tuturor factorilor responsabili privind efectuarea demersurilor concrete în vederea obținerii autorizației de securitate la incendiu pentru construcțiile și amenajările din categoriile prevăzute în legislația în vigoare, în caz contrar aplicându-se sancțiuni contravenționale cuprinse între  5001-50000 lei;