4 SITUAȚII DE URGENȚĂ

Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești” Maramureș au intervenit pentru lichidarea a 4 incendii în ultimele 24 de ore. Secția de Pompieri Vișeu de Sus a  intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un tablou electric. Militarii Punctului de Lucru Șomcuta Mare au lichidat un incendiu de vegetație uscată în urma căruia au fost mistuite circa 2 hectare de vegetație. La Petrova a fost semnalat un incendiu la o anexă gospodărească. Pompierii vișeuani au lichidat incendiul în urma căruia a ars anexa din lemn pe o suprafață de circa 20 de metri pătrați. Pompierii băimăreni au intervenit în Mocira, unde au lichidat un incendiu de vegetație uscată în urma căruia a ars aproximativ 1 hectar de vegetație.
Pompierii maramureșeni reamintesc cetățenilor măsurile de prevenire care trebuie respectate pe timpul lucrului cu focul deschis:
– nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt;
–  nu utilizați focul deschis la distanţe mai mici de 10 m faţă de materiale sau
substanţe combustibile (casă, şură, depozit de cereale, pădure etc);
– arderea miriştilor, resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se va face în locuri special amenajate;
– cetăţenii se vor interesa în prealabil la primărie în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii;
– arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi miriştilor se va face numai în baza permisului de lucru cu foc, emis de către primării, după ce a fost informat în prealabil serviciul voluntar/privat pentru situaţii de urgenţă.
– se va asigura supravegherea permanentă a arderii, iar jarul rezultat se va stinge.
Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, se sancţionează contravenţional, în conformitate cu H.G.R. nr. 537 din 06.06.2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor cu amenzi cuprinse între 1.000 – 2.500 lei.