Ieri, 04.01., pompierii maramureșeni au intervenit pentru lichidarea a trei incendii. Primul a avut loc în Vișeu de Sus unde cel mai probabil din cauza unui coș de fum neprotejat corespunzător a luat foc acoperișul unei clădiri de pe strada Republicii. În uram incendiului au ars circa 200 de metri pătrați din acoperișul de lemn al clădirii. Al doilea incendiu s-a produs în localitatea Arieșu de Pădure la o casă din lemn. Focul a distrus construcția din lemn pe o suprafață de 32 de metri pătrați, mobilier divers și aparatură electrocasnică. Al treilea incendiu a fost semnalat în Băița la podul unei case. A ars circa 1 metru pătrat din perete de lemn.