Incendiu la o casă din Baia Mare

Azi 01.05.2012 în jurul orei 20.30, dispeceratul I.S.U. Maramureş a fost anunţat, prin numărul unic de urgenţă 112, despre izbucnirea unui incendiu la o casă de locuit pe strada Colonia Topitorilor din Baia Mare. La fața locului a intervenit Detașamentul de Pompieri Baia Mare care a localizat și lichidat incendiul și echipaje SMURD deoarece în urma incendiului a rezultat o victimă în vărstă de 70 de ani, care a suferit arsuri de gradul II și III pe o suprafață de 80% din corp. Paramedicii au transportat bătrânul la spitalul județean. Cauza probabilă a fost mijloc de iluminat sub tensiune. A ars mobilierul din camera de zi și materiale textile.