Pompierii maramureșeni au fost alături de copiii și cetățenii din județul Maramureș în perioada minivacanței. Astfel, joi, 01.06.2017, pompierii băimăreni au fost prezenți în mijlocul copiilor în cadrul acțiunii organizare în parcarea restaurantului Mc Donald`s din Baia Mare. Militarii din cadrul Gărzii de Intervenţie Fărcaşa au participat, tot joi, la acţiunea organizată de Primăria Fărcaşa şi compania EATON. În cadrul acestei acţiuni, ei au prezentat măsuri de prevenire ale diferitelor situații de urgență și îi vor învăța pe cei prezenți ce au de făcut în diverse situații de urgență.
Pompierii sigheteni au participat la Festivalul ” Zilele Copilăriei” din Vadul Izei și la festivalul ” Tărâmul- Familia 31” organizat în municipiul Sighetu Marmației. Participanților le-au fost prezentate măsuri de prevenire ale situații de urgență precum și tehnica de intervenție a militarilor. Cei mai încântați de acțiunile pompierilor au fost bineînțeles copiii, care au fost fascinați de mașinile de intervenție ale idolilor lor.