Ieri, 14.03., pompierii maramureșeni au lichidat 4 incendii. Militarii Pichetului Târgu Lăpuș au intervenit pe strada Stadionului din Târgu Lăpuș pentru a lichida un incendiu de vegetație în urma căruia au ars circa 0,1 hectare de plantație de puieți de stejar și circa 2 hectare de vegetație uscată. Pompierii sigheteni au lichidat doua incendii ieri. Unul pe strada Doboieș, unde coșul de fum al unei case a luat foc. Din fericire a ars doar funinginea din coșul de evacuare al fumului. Proprietarul în vârstă de 61 de ani a suferit un atac de panică și a fost transportat la spital de către echipajul S.M.U.R.D. Sighet. Al doilea incendiu a avut loc în localitatea Câmpulung la Tisa. Focul a pornit de la garajul din curtea unei case. Flăcările au distrus 2 autoturisme, scule electrice, centrala termică, documente, 100 de metri pătrați din acoperiș de lemn, tâmplărie PVC și obiecte de îmbrăcăminte. Din cauza faptului că garajul se afla în imediata apropiere a altei proprietăți, incendiul s-a extins și a distrus 80 de metri pătrați de acoperiș de lemn, mobilier divers, 40 de metri liniari de instalație electrică, scule electrice și circa 20 de metri pătrați de pod din lemn. Pentru lichidarea incendiului au participat și pompierii voluntari din Câmpulung la Tisa și pompierii de la S.P.S.U. Plimob din Sighetu Marmației.
Pompierii din cadrul Detașamentului ” Căpitan Marchiș Adrian” Baia Mare au lichidat un incendiu izbucnit la acoperișul unei case din Baia Sprie. Flăcările au distrus acoperișul din lemn pe o suprafață de 150 de metri pătrați, planșeul din lemn 40 de metri pătrați și circa 20 de metri pătrați de izolație de polistiren de pe exterior. Tot pompierii băimăreni au intervenit cu echipajul de descarcerare, echipajul de pe o autospecială de lucru cu apă și spumă, echipajul de terapie intensivă mobila, echipajul de prim ajutor, la un accident rutier produs între localitățile Cicârlău și Ilba. De asemenea, la locul intervenției s-a deplasat și un echipaj S.A.J. În urma accidentului o persoană a rămas încarcerată. În total au rezultat 2 victime, care au fost transportate la spital de către echipajul de terapie intensivă mobilă al S.M.U.R.D. și echipajul S.A.J.