Intervenții 16.12.2015

În după amiaza și seara zilei de 16 decembrie, personalul I.S.U. Maramureș a intervenit la trei situații de urgență. Astfel, pompierii paramedici de la S.M.U.R.D. Sighetu Marmației au acționat la un accident rutier petrecut, în jurul orei 17.40,  în centrul localității Sarasău. Victima, o femeie în vârstă de 87 de ani, a fost transportată la spital.  În jurul orei 17.45 pompierii paramedici de la S.M.U.R.D. Sighetu Marmației au intervenit din nou, de această dată la un accident rutier petrecut pe raza localității Bârsana. Victima, un bărbat de 33 de ani, a fost transportată la spital. În jurul orei 21.20, un echipaj al Detașamentului de Pompieri „Căpitan Marchiș Adrian” din Baia Mare a acționat la localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Satu Nou de Sus. În urma incendiului au ars circa doi metri pătrați tavan din lemn.